8.07.2014/Sibiu. Ieri a avut loc la Sibiu recepția de rămas bun a Excelenței Sale Ambasadorul Republicii Austriei în România, Dr. Michael Schwarzinger, cu ocazia încheierii mandatului. Aceasta a fost organizată de Ambasada Austriei la București și Consulatul Onorific al Austriei la Sibiu.

Recepția a avut loc la unul din restaurantele hotelului Hilton, Sibiu. La eveniment au participat, pe lângă Prefectul Județului Sibiu, Dl. Ovidiu Sitterli împreună cu soția, și Excelența Sa Arhiepiscopul de Alba Iulia Jakubinyi Gyorgy, atât înalți reprezentanți ai Primăriei, Prefecturii și a Consiliului Județean din Sibiu și din județele din circumscripția teritorială a Consulatului Onorific al Austriei la Sibiu, cât și reprezentanți ai instituțiilor de stat și private, reprezentanți ai companiilor din Sibiu cu capital austriac, german și român, dar și reprezentanți ai comunității de Landleri din Cristian, Turnișor și Apold.

În discursul său, Dl. Dr. Schwarzinger a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături pe toată perioada mandatului. A amintit de clipele frumoase petrecute la Sibiu: deschiderea Consulatului Onorific al Austriei la Sibiu, sărbătorirea anuală a Zilei Naționale a Austriei, Cupa de Ski a Consulatului Austriei la Sibiu, vizite diplomatice etc. A mulțumit în mod special atât D-lui Andreas Huber, Consul Onorific al Austriei la Sibiu, pentru tot sprijinul acordat în realizarea proiectelor, dar și soției sale, Dna. Rosemaria, pentru că i-a fost alături în toată această perioadă.

Dl. Dr. Michael Schwarzinger a fost numit Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Austriei în România din data de 2 noiembrie 2010. Pe parcursul celor 4 ani de mandat, a realizat numeroase proiecte de ordin cultural, economic și social în România, întărind relațiile româno-austriece. Dl. Dr. Schwarzinger a primit totodată în 2011 titlul de Dr. h.c. al Facultății de Drept din cadrul Universității Alba Iulia, iar în 2013 distincția de Cetățean de Onoare al municipiului Braşov.