Sibiu -12.02.2023 Consulatul Republicii Austria la Sibiu a organizat în data de 11 Februarie 2023 cea de-a 12-a ediţie a “CUPEI DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – LIQUI MOLY”, sub patronajul Ambasadei Austriei la București, Primăriei Municipiului Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu, competiție ce a avut loc pe Pârtia B a domeniului Arena Platos din Păltiniș, județul Sibiu.

Evenimentul a fost destinat tuturor celor ce iubesc acest sport de iarnă, fiind prezenți concurenți din județele aflate în circumscripţia Consulatului Republicii Austria la Sibiu – Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, precum și din alte județe ale țării.

La startul competiției, printre cei 140 de concurenti, cu vârstele cuprinse între 5 ani și 70 ani, prezenți în concurs, s-au aliniat și dl. Georg Bardeau –Consul onorific al Austriei la Timișoara, dl. Mag. Gerd Bommer- Consilier Comercial la Sectia Comerciala a Ambasadei Austriei Bucuresti, dl. Cristian Macedonski – Presedintele Asociatiei Smart City Brasov și dl. Andreas Huber- Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu.

La eveniment am fost onorați de prezența E.S. Dna Adelheid FOLIE –Ambasadorul Republicii Austria în România.

Concurenții au reușit să treacă cu brio de cele două manșe de coborâre în slalom uriaș desfășurate pe trasee diferite, ajutați fiind de condițiile meteorologice prielnice. Premiile pentru concurenții clasați pe podium în grupe și în clasamentul general au fost înmânate câștigătorilor de E.S. Dna Adelheid FOLIE –Ambasadorul Republicii Austria în România.

Astfel, în clasamentul general s-au poziționat următorii concurenți: la grupa de fete, pe prima treaptă a podiumului a urcat Damache Daria Daniela– Locul I (timp 56.48), urmată de Susca Eliza Maria- Locul II (timp 57.78) și Crijmar Emma Ana- Locul III ( timp 57.80), iar la grupa de băieți, podiumul a fost ocupat de Zold Robert – Locul I (timp 52.61), urmat de Keresztes Zsolt- Locul II (timp 52.99) și Dezso Matyas – Locul III ( tip 53.57).

Premiile pentru locurile I, II si III, atât pentru câștigătorii din clasamentul general, cât și la căștigătorii de la toate categoriile de vârstă, au fost oferite de către: Liqui Moly și Kaercher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber și de magazinul de articole sportive – Hervis Sports & Fashion și Almdudler.

Competiția din acest an s-a desfășurat, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Mihail RASTY” Sibiu si al Inspectoratului Judetean de Poliție Sibiu.

Dorim să mulțumim tuturor celor prezenți la eveniment, concurenților, părinților, instructorilor și personalului implicat în organizare, pentru respectarea tuturor regulilor de desfășurare a competiției.

Mulțumiri speciale aducem reprezentanților Resortului Arena Platos, Salvamont Sibiu, echipei de arbitrii, reprezentantilor presei, precum și reprezentanților institutiilor implicate care au asigurat buna desfășurare a evenimentului.

Clasamentul integral poate fi vizualizat pe site-ul www.cupadeski.ro Pozele de la eveniment vor fi afișate atât pe site cât și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Competitia a fost susținută de sponsorii: Liqui Moly Și Kärcher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber, Hervis Sports & Fashion, Arena Platoș Paltinis, Advantage Austria, OMV Petrom, Asirom, Wienerberger, Selgros Cash & Carry, Cargo Partner, Almdudler și de partenerii media: TVR1 – Emisiunea in limba germana Akzente, Hermannstädter Zeitung și Allgemeine Deutsche Zeitung.

Transmitem mulțumiri tuturor celor implicați in organizarea și desfășurarea competiției. Vă așteptăm și la următoarele ediții!