S-a dat startul înscrierilor la competiția
“CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI MOLY “
12 februarie 2022 -editia a XI-a
Arena Platoș, Pârtia B – Păltiniș, județul Sibiu
Consulatul Republicii Austria la Sibiu, sub patronajul Ambasadei Austriei la București, Primăriei Municipiului Sibiu și Consiliului Județean Sibiu, organizează în data de 12 Februarie 2022, începând cu ora 10:00, cea de-a XI-a ediţie a “CUPEI DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI MOLY”, competiție care va avea loc pe Pârtia B, a domeniului Arena Platoș din Păltiniș, județul Sibiu. Scopul acestei competiții este de a promova practicarea schiului – sport național austriac – în județele din circumscripţia Consulatului Republicii Austria la Sibiu – Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna și nu numai. “CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI MOLY” este o competiție pentru amatori, însă sunt asteptați să se înscrie și să participe toți iubitorii acestui sport de iarnă.
Înscrierea în competiţie este liberă fără taxe de participare.
Mai multe detalii despre Regulament, înscrieri, condiții de participare, program și detalii legate de desfășurarea competiției, pot fi gasite accesând site-ul www.cupadeski.ro Termenul limită de înscriere este duminică, 6 ianuarie 2022. Înscrieri la: inscrieri@cupadeski.ro sau Fax: (+40) 269 253 493
IMPORTANT! Competiția se va organiza în conformitate cu normele și regulamentele specifice ramurii de sport, adaptate de structurile sportive la situația creată de epidemia noului coronavirus SARS-CoV-2 COVID-19, cu condiția ca acestea să nu vină în contradicție cu normele legale în vigoare. Se vor respecta regulile generale de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus. Competiția se va desfășura cu avizul DSP Sibiu!
Organizatorul isi rezerva dreptul de a amâna sau anula competitia in orice moment, inainte de desfasurare din cauza conditiilor meteo, a stratului de zapada necorespunzator sau alte motive care impiedica desfasurarea acesteia in conditii optime, în cazul în care aceasta nu se va putea desfășura din cauza pericolului de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 COVID-19, a eventualelor stări de carantină/urgență impuse în zona ariei de desfășurare a competiției la momentul respectiv.
Competitia poate fi anulata si in dimineata concursului, in cazul in care arbitrii decid ca nu sunt conditii optime de a desfasura o competitie de ski alpin.
Consulatul Austriei la Sibiu, prin Consulul Onorific Andreas Huber, pe lângă participarea sa activă la viaţa economică, se implică şi în viaţa socială şi culturală a orașului Sibiu, acest eveniment fiind o invitaţie pentru toţi cei ce iubesc sporturile de iarnă şi competiţia.
