Consulatul Republicii Austria la Sibiu a organizat în data de 1 iunie 2024 cea de-a 4-a ediţie a “CUPEI DE GOLF A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – LIQUI MOLY” desfăsurată la Clubul de Golf “Paul Tomiță” din Pianu de Jos, jud. Alba. Evenimentul a fost destinat tuturor celor ce iubesc acest sport elegant, fiind prezenți concurenți din județele Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna – aflate în circumscripţia Consulatului Republicii Austria la Sibiu, din Timis, Cluj, București, precum și din alte județe ale țării. Ca în fiecare an, competiţia a adunat un număr mare de participanţi din mai multe ţări, pe langa concurenții din România, la eveniment fiind prezenți și golferi din Statele Unite ale Americii, Canada, Malta, Marera Britanie, India, etc.


La startul competiției, care a cuprins un număr de peste 80 de concurenti, s-a aliniat și dl. Andreas Huber- Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu și organizator al acestui eveniment.


Cupa de Golf a Consulatului Austriei la Sibiu- LIQUI MOLY s-a desfăsurat pe o vreme excelentă, evenimentul bucurandu-se de mare succes. Nivelul tehnic ridicat şi determinarea concurenţilor au rămas constantele Cupei. La ediţia cu numărul 4, câştigătorii s-au impus la diferenţe foarte mici, lucru care demonstrează pregătirea serioasă, dar şi pasiunea pe care o au pentru acest sport. Astfel, în clasament s-au poziționat următorii concurenți: la grupa de LADIES A HCP: 0-24HPC pe prima treaptă a podiumului a urcat Andreia David– Locul I, urmată de Anca Codrin- Locul II și Mihaela Pal – Locul III, iar la clasamentul MEN A HCP: 0-12, podiumul a fost ocupat de Adrian Mestecanean – Locul I, urmat de Daniel Morar – Locul II și Emil Gota – Locul III. Pe langa categoriile de premii, au fost acordate de asemenea si premii speciale: Longest Drive si Nearest to the pin. Premiile pentru toate categoriile au fost oferite de către: Liqui Moly, Meguin și Kaercher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber.


Dorim să mulțumim tuturor celor prezenți la eveniment, concurenților și echipei implicate în organizare, pentru respectarea tuturor regulilor de desfășurare a competiției.
Mulțumiri speciale aducem reprezentanților Clubul de Golf “Paul Tomita” din Pianu de Jos, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului.


Competitia a fost susținută de sponsorii: Liqui Moly, Meguin și Kärcher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber, Clubul de Golf “Paul Tomita” din Pianu de Jos și de partener media Hermannstädter Zeitung.

Vă așteptăm și la următoarele ediții!